Italia

ITALIA este situata in sudul continentului Europa si este formata dintr-o peninsula in forma de cizma si doua insule: Sardinia si Sicilia. Suprafata Italiei este de 300.000 kmp si are o populatie de 58.600.000 locuitori. Italia are a cincea densitate a populatiei europene, ca marime, ajungand la un numar de 196 de oameni pe km patrat.
Se invecineaza la nord cu Austria si Elvetia, la nord-vest cu Franta si la nord-est cu Slovenia. Italia inconjoara doua enclave – San Marino si Vatican si are o enclava pe teritoriul Elvetiei numit Campione Italia. Clima este continentala, cu o temperatura medie de 1,5 grade C in ianuarie si de 24 grade C in iulie.

Muntii Apenini se afla in centrul peninsulei, mergand spre est, unindu-se cu Alpii, care apoi formeaza un arc, inchizand Italia in nord. Cel mai inalt punct al Italiei este Monte Bianco cu 4.808 m, aici se gasesc doi faimosi vulcani: acum adormitul Vezuviu, in apropriere de Napoli si activul Etna in Sicilia.
Italia este foarte cunoscuta pentru arta si cultura sa, dar si datorita monumentelor de valoare printre care se numara Turnul din Pisa, Colosseumul roman, Columna lui Traian, Fantana dorintelor, Pantheonul, sute de biserici, precum si impunatorul Vatican.
Roma este capitala Italiei si este situata pe malul raului Tibru, fiind de-a lungul secolelor, capitala republicii romane. Este un important centru turistic fiind impanzit de monumente istorice de origine romana, etrusca, renascentista si baroca.

COLOSSEUMUL ramane cea mai vestita si mai mare arena construita vreodata de romani. Initiativa construirii sale a avut-o imparatul Nero, ca urmare a influentei majore pe care o aveau in acele timpuri luptele de gladiatori. A necesitat printre nenumarate alte materiale de constructie, zeci de mii de tone de marmura adusa din apropiere, din Tivoli si aproape 300 tone de fier pentru a lega blocurile unul de celalalt. Ca un precedent la materialele prefabricate moderne, multe dintre partile componente ale Coloseumului au fost construite in alta parte si aduse la locul construirii arenei pentru asamblare. Aceasta metoda a permis un ritm accelerat de lucru care a dus la construirea edificiului in numai 7 ani.

FONTANA DI TREVI a fost construita de arhitectul Salvi in 1735 si terminata in 1762. Aceasta fantana este un exemplu perfect de stil rococo, cu efecte dramatice, creaturi acvatice de marmura, dominate de un impresionant Oceanus. Apa vine din izvorul Acqua Vergine.

PHANTEONUL a fost construit acum 1900 de ani. Acest templu este o exemplificare extraordinara a uneia dintre cele mai mari inventii romane: domul. Cu un diametru de 43,5 metri domul Pantheon-ului, a ramas pana in secolul 15 cea mai mare constructie de acest tip din lume. Constructia este o emisfera perfecta, avand inaltimea si diametrul egale intre ele.

VATICANUL este probabil cel mai bogat stat independent din lume, impresionanta colectie de comori inestimabile de arta, compensand lipsa totala de resurse naturale. Pentru iubitorii de arta, Vaticanul este centrul suprem, adapostind comori universal cunoscute, de la Capela Sixtina la celebra piata construita de Bernini.

NAPOLI este cel mai mare oras din Italia de sud. Este una dintre capitalele regionale si are o populatie de un milion de locuitori, iar impreuna cu zona metropolitana strange trei milioane de locuitori.Este bogat in monumente cum sunt: Castel Nuovo (sec. XII), Arcul de Triumf, Palatul Regal (sec. XVII), Palatul si Galeria Nationala de pe Capodimonte, biserici iar in apropiere aflandu-se orasul roman Pompei acoperit cu lava in timpul eruptiei vulcanului Vezuviu din anul 79 d. Hr. In Napoli se afla aproximativ 400 de biserici. Printre cele mai importante se numara:”Il monastero di Santa Chiara”,”La chiesa del Gesu Nuovo”.

Destinatii romantice, rivierele, sunt sectoare de litoral amenajate pentru turism, cea mai importanta fiind Riviera Italiana, constand intr-un lant de statiuni balneo-maritime: San Remo, Diano Marina, Alassio, Nervi, Portofino, Santa Margherita Ligure, apoi rivierele napolitana situate in Golful Napoli: Amalfi, Sorrento, insulele Ischia si Capri, veneziana: Lido di Venezia, Riccione, Rimini, sarda aflandu-se in insula Sardinia, palermitana aflandu-se in zona orasului Palermo.

VENETIA amplasata in laguna sarata a Marii Adriatice se intinde pe mai mult de 100 de insulite. Principala cale este Canal Grande, care serpuieste din Piata San Marco spre marginea orasului. De-a lungul Marelui Canal pot fi admirate cele mai frumoase palate din Europa, ridicate de bogatii negutatori venetieni. Principalele atractii ale orasului sunt pe langa Canal Grande, Piata si Basilica San Marco, Palatul Dogilor, Puntea Suspinelor, Ponte Rialto, cartierele centrului istoric: Castello, Cannaregio, San Polo, Santa Croce, Dorsoduro, cu nenumaratele comori arhitectonice, artistice si culturale.

FLORENTA oras in centrul Italiei, regiunea Toscana, capitala provinciei Florenta, pe raul Arno. Situata la picioarele Apeninilor, Florenta a fost la inceput o asezare a unei colonii etrusce. Orasul este vestit in toata lumea pentru cladirile sale Gotice si Renascentiste, galeriile de arta, si muzee. In plus este un important centru comercial.